HOLOCAUSTUL ÎN TRANSILVANIA DE NORD

Spre cel de-al doilea arbitraj de la Viena

Instalarea naziştilor la putere în Germania, în ianuarie 1933, a reprezentat o mare turnantă în istoria modernă. Într-o perioadă de timp relativ scurtă după instaurarea regimului totalitar, naziştii au iniţiat schimbări radicale în politica internă şi externă a Germaniei. În plan intern, ei au distrus instituţiile democratice ale Republicii de la Weimar şi au adoptat o serie de măsuri socio-economice menite să instaureze cel de-al treilea Reich, conceput să dureze o mie de ani. În acest scop, ei au decis să acţioneze pentru “purificarea” Germaniei, prin eliminarea tuturor evreilor care trăiau în această ţară – o măsură care a culminat, în cele din urmă, cu distrugerea fizică a evreilor europeni în timpul celui de-al doilea război mondial.
Un obiectiv important de politică externă al regimului nazist l-a reprezentat înlocuirea ordinii mondiale stabilite la sfârşitul primului război mondial de către Aliaţi, prin prevederile Tratatului de la Versailles şi ale Convenţiei Ligii Naţiunilor, cu o ”Nouă Ordine” reflectând principiile naţional-socialismului. Urmărind acest obiectiv, naziştii au încălcat obligaţiile Germaniei prevăzute în diferitele tratate de la sfârşitul primului război mondial. Printre altele, ei au iniţiat un masiv program de reînarmare şi remilitarizare a regiunii Rinului – mişcări agresive încurajate indirect de eşecul democraţiilor occidentale şi al Ligii Naţiunilor de a li se opune eficient, dat fiind că acestea se temeau mai mult de pericolul pe termen lung al bolşevismului decât de ameninţarea imediată reprezentată de cel de-al treilea Reich. De fapt, atitudinea lor de împăciuire mai degrabă a încurajat Germania să îşi urmeze, cu şi mai mare intensitate, politica agresivă de revizuire. detalii...


Source : YadVashem.org